Memoria de server arată asemănător cu cea de desktop, dar are reguli proprii. Un modul greșit poate face ca serverul să nu pornească, să ruleze memoria la o frecvență mai mică sau să nu folosească toată capacitatea. Iată ce înseamnă notațiile de pe etichetă și cum alegi corect.
UDIMM, RDIMM și LRDIMM
- UDIMM (unbuffered): module fără registru, cu sau fără ECC. Se folosesc în workstation-uri și servere entry-level. Capacitatea maximă este limitată.
- RDIMM (registered): au un registru care preia semnalele de comandă și adresă, ceea ce permite mai multe module per canal. Sunt tipul cel mai des întâlnit în servere.
- LRDIMM (load-reduced): bufferează și datele, permițând capacități și mai mari per modul (64 GB, 128 GB), cu o latență ușor mai mare.
Regula de bază: nu amesteca RDIMM cu LRDIMM și nici module ECC cu module non-ECC în același server. Majoritatea serverelor cu procesoare Xeon E5 sau Xeon Scalable acceptă doar RDIMM sau LRDIMM cu ECC.
Cum citești eticheta
Pe un modul scrie, de exemplu, 16GB 2Rx8 PC4-3200AA-R:
- 16GB: capacitatea modulului.
- 2R: numărul de rank-uri (1R, 2R, 4R sau 8R). Serverele au o limită de rank-uri per canal, de aceea contează și acest număr, nu doar capacitatea.
- x8 sau x4: lățimea cipurilor de memorie. Modulele x4 permit funcții avansate de corecție a erorilor (de tip Chipkill / SDDC) pe unele platforme.
- PC4: DDR4 (PC3 înseamnă DDR3; cele două nu sunt compatibile fizic).
- 3200: frecvența nominală, în MT/s. Litera care urmează (AA, V etc.) indică timing-urile.
- R: registered. Pentru LRDIMM apare de regulă L, iar pentru module unbuffered E (ECC) sau U.
Frecvența la care rulează efectiv
Memoria rulează la cea mai mică dintre valorile următoare: frecvența modulelor, frecvența maximă acceptată de procesor și limita impusă de numărul de module per canal. Câteva repere:
- Xeon E5 v3: până la 2133 MT/s; Xeon E5 v4: până la 2400 MT/s.
- Xeon Scalable generația 1: până la 2666 MT/s (seriile Gold 6100 și Platinum) sau 2400 MT/s (Gold 5100, Silver).
- Xeon Scalable generația 2: până la 2933 MT/s (Gold 6200, Platinum 8200) sau 2666/2400 MT/s la modelele mai mici.
- Xeon Scalable generația 3 și AMD EPYC 7002/7003: până la 3200 MT/s.
Un modul mai rapid funcționează fără probleme într-un sistem mai lent, doar că va rula la frecvența sistemului. De aceea, pentru un server cu Xeon E5 v4, un modul DDR4-2400 sau mai rapid este suficient.
Canale și populare
- Xeon E5 v3/v4 au 4 canale de memorie per procesor, Xeon Scalable generațiile 1 și 2 au 6 canale, iar Xeon Scalable generația 3 și AMD EPYC au 8 canale.
- Pentru lățime de bandă maximă, populează toate canalele în mod egal (de exemplu 6 sau 12 module per procesor la Xeon Scalable), cu module identice.
- Două module pe același canal (2DPC) pot reduce frecvența pe unele platforme. Verifică tabelul de populare din manualul serverului.
- Într-un server cu două procesoare, jumătate din sloturi aparțin celui de-al doilea procesor și nu pot fi folosite dacă este montat un singur procesor.
Găsești module DDR3 și DDR4 ECC testate, cu garanție de 12 luni, în categoria Memorie RAM. Dacă ne trimiți modelul serverului și configurația dorită, îți spunem ce module și ce populare se potrivesc: [email protected].
