Publicat pe

Garanție, extragaranție și servicii tehnice: cum îți protejezi investiția

Când cumperi echipamente refurbished, contează la fel de mult ce se întâmplă după cumpărare: garanția, testarea și suportul. Iată cum lucrăm la AsiTech Enterprise și ce opțiuni ai pentru a-ți proteja investiția.

Testare inclusă la fiecare produs

Fiecare produs este testat funcțional înainte de expediere, indiferent de preț. Testarea de bază este gratuită și inclusă în prețul produsului. La servere primești în plus, gratuit, raportul complet de test (aproximativ o oră), în PDF, cu rezultatul și seriile fiecărei componente. Detalii în articolul Cum testăm echipamentele.

Garanție de 12 luni

Toate produsele au garanție de 12 luni, cu factură. Dacă apare o problemă, ne scrii la [email protected] și găsim împreună soluția: înlocuire, reparație sau rambursare, conform politicii de garanție.

Extragaranție: până la 3 ani în plus

  • Pentru produsele de peste 180 de lei (la procesoare, indiferent de preț) poți extinde garanția cu 1, 2 sau 3 ani, direct din pagina produsului.
  • Pentru hard disk-uri, SSD-uri și unități NVMe, extinderea este disponibilă pentru 1 an.
  • La serverele configurate cu upgrade-uri, extragaranția se aplică o singură dată, pentru produsul finit.
  • Nu te-ai hotărât la comandă? Poți cumpăra extragaranția și ulterior, cât timp produsul este încă în garanția de bază, din pagina Extinde garanția.

Condițiile complete sunt în Termeni și Condiții.

Servicii tehnice la cerere

Pe lângă testarea inclusă, putem pregăti echipamentul exact pentru sistemul tău, înainte de livrare:

  • Actualizare firmware (79 lei): instalăm cea mai recentă versiune de firmware sau versiunea dorită de tine, pentru platforma aleasă. Util mai ales la plăci de rețea, controllere, SSD-uri și servere (BIOS, iDRAC, iLO). Serviciul nu este disponibil pentru hard disk-uri. Îl poți comanda și pentru componentele tale, aduse sau trimise la noi.
  • Test de compatibilitate (50 lei): montăm produsul în platforma aleasă, din cele disponibile în magazin, și verificăm recunoașterea și funcționarea; primești raportul în PDF.
  • Test aprofundat (3 h) (89 lei / sistem): toate testele din raportul inclus la servere, mai în profunzime, cu raport PDF. Detalii.
  • Test extins (burn-in 24 h) (149 lei / componentă, 199 lei / server complet): funcționare continuă sub sarcină timp de 24 de ore, cu verificarea erorilor și a temperaturilor și raport PDF.
  • Testare hardware propriu (de la 45 lei/componentă): ai cumpărat în altă parte un SSD, un hard disk sau o placă de rețea și vrei să știi sigur în ce stare este? Ne aduci componenta, o testăm pe platformele noastre și îți trimitem rezultatul. Testul standard costă 69 lei pentru o componentă, 55 lei/buc. pentru 2–4 componente și 45 lei/buc. pentru 5 sau mai multe; testul extins de 24 de ore costă 149, 109, respectiv 89 lei/buc. De exemplu, 5 hard disk-uri se testează standard cu 225 de lei în total.
  • Trecere controller în IT mode (69 lei / placă, 49 lei pentru fiecare placă în plus, returul inclus): pentru TrueNAS/ZFS, Unraid sau Proxmox. Verifică lista plăcilor compatibile.

Serviciile se aleg direct din pagina produsului, dintr-un meniu, sau separat, din pagina Servicii tehnice. Ele adaugă 1–3 zile lucrătoare la termenul de expediere. Poți adăuga și mențiuni legate de serviciul ales, de exemplu versiunea de firmware dorită sau configurația în care vei folosi produsul.

Când merită fiecare

  • Actualizare firmware: când montezi o componentă într-un server cu firmware recent sau când vrei o anumită versiune validată în infrastructura ta.
  • Test de compatibilitate: când nu ești sigur că o placă de rețea, un controller sau un modul optic va fi recunoscut de serverul tău.
  • Burn-in: pentru servere și componente care vor rula în producție 24/7, ca să elimini din start orice risc de defect timpuriu.
  • Test aprofundat (3 h): pentru servere și stații de lucru care intră în producție, când vrei mai mult decât un test de funcționare, dar nu ai nevoie de 24 de ore.
  • Testare hardware propriu: înainte să pui date importante pe disk-uri cumpărate second-hand sau când bănuiești că o componentă are probleme. Pentru hard disk-uri recomandăm predarea personală, din cauza sensibilității lor mecanice la transport.
  • IT mode: când vrei să folosești controllerul RAID ca HBA, pentru stocare software (ZFS, Unraid, Ceph).

Vezi toate serviciile și prețurile în pagina Servicii tehnice, sau scrie-ne la [email protected] dacă ai nevoie de altceva.